Etichete

, , , ,

Pe lîngă autism şi oligofrenie mai sufăr şi de sindromul îmbătrînirii premature şi inconştiente. Am constat acest lucru în plimbările aproape solitare pe străzile Lleidei cînd unicul meu fior de empatie s-a manifestat în raport cu bătrînii: eleganţi, sobri, asortaţi, rafinaţi, liniştiţi, deplasîndu-se lent, dar stăpîni pe mişcările lor, mînă în mînă sau de braţ de-a lungul Bahluiului (aka Segre) sau pe Calle Major. Nu vroiau să pară necăjiţi sau să pozeze în cardiaci, ori dependenţi de medicamente. Poate că erau, dar nu asta vroiau să arate şi să transmită despre ei înşişi, din contră. Pe chipurile lor pe care pielea stătea întinsă, brăzdată parcă doar de ridurile trecerii prin vreme, nu şi prin viaţă, nu se cunoştea decît seninătatea.

Nu-mi amintesc să fi văzut vreun moşneag sau vreo babă asemenea, la noi. În România toţi sînt modeşti, încruntaţi, uscaţi în decreptitudine, umbriţi de o infinitate de riduri de furie, griji şi ură şi doresc ca toţi să ştie cît de bătrîni, săraci şi bolnavi sînt ei. Niciodată nu strică să mimezi pe stradă răul, e de bon ton. Oare de ce aici nu sînt bătrînii supăraţi pe alţii şi pe lume? De ce nu îi vezi atîrnîndu-se infantil şi egoist de braţul unui copil deja la casa lui sau de vreun nepot, ci îi vezi multumiţi cu etatea şi cu o companie pe măsură?

În schimb, tinerii spanioli (şi nu numai) îmi repugnă prin imaginea pe care o oferă. Neglijenţi, indolenţi, rupţi, murdari, cu cercei pe te mai întrebi unde, dar cu haine de firmă, ţinîndu-se de o doză de extasy mai ceva decît de o persoană importantă. Îi simt parcă pe ei cei îmbătrîniţi: într-o negaţie care şi-a pierdut de mult obiectul sau nu l-a avut niciodată, într-o obstinaţie de a părea mai mult decît a fi, într-o precaritate care, la un moment dat nu mai ştie nimeni dacă e sau nu trucată.

Excepţii sînt în toate categoriile, dar sondînd puţin adîncimea aparenţelor, judecăţile îşi pot reclama pertinenţa. Viaţa e teatru cînd eşti eminamente un privitor cu ochelari la suflet şi cu religia dintr-un portativ de idei. Şi cîntecul lumii se aude atunci cînd lăutăresc, cînd fin şi ascuţit ca sunetul unei viori. Imaginea asortată sunetelor poate fi atunci, respectiv, cea a unui grup de tineri sau cea a doi bătrîni.