Etichete

, , , , , ,

Adevărata pornografie catalană se ascunde la universitate. De fapt, nici măcar nu se ascunde, ci se exprimă liber, fără inhibiţii şi fără a fi primită cu chicoteli din partea celorlalţi. La cursul de Narrativa, cu profesorul Jaume Cabre am vizionat un episod din seria intitulată Stacio del llac, scrisă de însuşi maestrul nostru. Totul a fost evident în chip strict educativ, întrucît trebuia să identificăm conceptele operaţionale tocmai predate – lucru care ar fi fost de-a dreptul facil dacă actorii ar fi vorbit catalana mai claaaar şi mai raaaaar. Totuşi, limbajul universal al semnelor şi explicaţiile concrete ale profesorului m-au elucidat în privinţa celor cinci fire narative principale, după cum urmează:

1. două lesbiene sînt în impasul existenţial în care una dintre ele trebuie să-i spună fiului ei că perechea ei este un ea şi nu un el;

2. doi tineri teribilişti joacă jocul sinuciderii în doi şi trag la sorţi care din ei să moară punînd o tabletă otrăvită în patru cafele – apoi trag la sorţi;

3. un el şi o ea se iubesc ei, dar din cauza intervenţiilor exterioare repetate şi intempestive nu apucă nici măcar să se sărute pe îndelete, d-apăi să mai să ajungă şi în pat;

4. doi studenţi care ar trebui să înveţe împreună la unul din ei acasă, hotărăsc să şi-o tragă după ce el o convinge pe ea, care era virgină, că sexul e fain. Nici această poveste nu e lipsită de năbădăi, pentru că eşarfa cu care fata acoperă veioza ca să dea în cameră o lumină romantică şi difuză mai să ia foc şi, la un moment dat, sînt chiar întrerupţi de iubitul mamei fetei. Însă, pînă la urmă, se descurcă ei, şi, în final reuşesc cu succes.

5. blllerynnbnfgvuioychsUIcgu…. adică n-am înţeles prea bine relevanţa acestui plan narativ, în care două personaje de sex masculin se mai întîlneau şi mai schimbau două vorbe.

Poveştile aveau toate un tempo diferit şi evident, se intersectau, se întrepătrundeau, pentru ca distracţia mea să fie şi mai mare. Jocul actorilor era pur şi simplu hilar, iar modul de zugrăvire al scenelor era de-a dreptul ridicol, cu clişee mai ieftine decît am văzut în telenovele de succes româneşti. Totuşi, să nu uit şi de partea educativă: am înţeles că atunci cînd doi vor să şi-o tragă dar nu mai reuşesc din cauza intervenţiilor exterioare se numeşte URST, iar homosexualitatea e cap problema, la fel ca şi moartea din joacă a unui om, ca şi dezvirginarea copilărească.

Filmul mi-a oferit şi satisfacţia faptului că mi-am dat seama că în ciuda lacunelor mele de catalană, am primit mesajele care trebuia şi mi-am clarificat conceptele operaţionale, aşa încît, dacă mai vizionez multe episoade mă voi gîndi să îmi schimb cariera şi să mă fac ghionista, adică scenaristă şi să filmez pe platourile UdL-ului un hard-core adevărat, în care să se vorbească atît cît să înţeleagă toţi erasmuşii străini de catalană.